miercuri, 4 ianuarie 2017

Artaud la Norogachic

poem scris în urmă cu doi ani (de fapt, cam doi ani și o săptămână, ca să fiu exact), când lucram la Dezmembrați a Adrianei Carrasco și eram imersat în tot felul de lucruri legate de Mexic, așa că nu aveam cum să nu ajung la Antonin Artaud și la expediția lui din 1936 în munții Sierra Madre pentru a se iniția în ritualurile cărora le este asociat Peyotl; rezultatul acestei experiențe a fost scrierea unei cărți publicate în 1945, D'un voyage au pays des Tarahumaras, care servește de referință și cu care textul meu încerca să intre în dialog.


A găsit stânci scrijelite cu semnele
    dinaintea ştiinţei şi a savanţilor, cactuşi, cursuri
    repezi de apă ascunzându-se de cel ce nu
    le cunoaşte albia & formele schimbătoare,
    peisajul arid, permanenţa nemaculată de tehnică
    a magiei,
Artaud electrocutat de Peyotl,
Artaud zdruncinat, vag material,
Artaud dansator cu spiritele,
Artaud în vertijul vidului interior,
Artaud spectator & discipol,
Artaud împrăştiindu-şi ultima doză
    de heroină peste prăpastie,
Artaud opusul canaliei Cortés,
Artaud înţelegând că răul e pentru om insondabil
    şi că expresia lui nu-i păcatul, ci pierderea conştiinţei,
Artaud şi dominaţia condamnată a Albilor,
Artaud, ochii lui fascinaţi
    de tribul oamenilor căzuţi din ceruri înainte ca
    cerurile să se umple de muşte,
Artaud învăţând de la imobilitatea lor vecină cu sacrul,
    Tarahumaras,
    dezlegaţi de lumea fizică şi adunaţi la loc
    printre pietrişurile de la Norogachic,
    locul în care zeul era încă inteligibil
    fiindcă nu primise de la creatură un nume,
Artaud tumefiat, cu ţeasta transformată de
    sevele drogului în tobă rituală,
Artaud pătruns de Jiculi,
Artaud, cast şi erotic precum planta pe care
    a căutat-o dincolo & dincoace de lumea vizibilă,
Artaud în ritualul soarelui negru,
Artaud unit cu Onorúgame
    şi Iyerúgame
    şi Chirisópori,
    provocând pericolul concret al propriei minţi
    consumate de nevroză & de civilizaţie, de Europa
    barbară & degradată,
Artaud adăpostit într-o peşteră cât unghia unui zeu vechi,
pus pe şotii.


decembrie 2014

Un comentariu:

  1. totdeauna m-a fascinat și mă fascinează Mexicul!evident și literatura mexicană. cred că textul tău intră perfect în dialog cu lucrarea scriitorului Antonin Artaud!felicitări!

    RăspundețiȘtergere