joi, 16 noiembrie 2017

Institutul Blecher, ediția 164

  


Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 19 noiembrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Cosmin Perța și Ligia Keșișian. În cadrul întâlnirii va fi lansat volumul de poezie Mici cutremure (Charmides, 2017) de Ligia Keșișian.


Cosmin Perța a debutat cu volumul de poezie Zorovavel (2002), căruia i-au urmat Santinela de lut (2006), Cântec pentru Maria (2007), Bătrânul, o divină comedie (2009), Fără titlu (2011), două volume de proză scurtă: Două povestiri (2010) și Vizita (2013) și trei romane: Întâmplări la marginea lumii (2007), Teofil și câinele de lemn (2012) și În urmă nu mai e nimic (2015), un volum de critică și o monografie. Doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană.

Ligia Keșișian este curator al unor festivaluri de muzică și film – Balkanik Festival, Kinodiseea, Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, Caravana Metropolis și Nomad Film Festival. De asemenea, traduce poezie din limba spaniolă și scrie poezie și proză scurtă. Mici cutremure este volumul ei de debut.


Moderator: Claudiu Komartin

miercuri, 15 noiembrie 2017

Înjurătura și spumele


Îmi povestea cu câteva săptămâni în urmă un amic ce se încăpățânează să răsfoiască în continuare „România literară” așa cum, dintr-o plăcere vinovată, alții deschid „Cancan”-ul, despre încă un atac imbecil (căci gratuit, înveninat și pornind de la o bârfă) al celui care scrie pe ultima pagină, probabil Răzvan Voncu, autor, până la 50 de ani sau cât o avea, al unei istorii literare a vinului... Prea multe nu sunt de comentat, în afara faptului că nu am spus la Iași nimic despre vreo „generație interzisă”, ci doar despre mine (în contextul în care cronici la cărțile mele sunt refuzate în revistele sub egida USR, ca să nu mai vorbesc de situația penibilă de acum câteva luni, când în „Orizont” a apărut un articol despre antologia lui Andrei Bodiu pe care am alcătuit-o, iar coperta pe care au reprodus-o în pagină era la altă carte, fiindcă cea despre care era vorba avea și numele meu trecut acolo). Vreau doar să adaug că în revista al cărei redactor-șef sunt, „Poesis internațional”, nimeni nu a făcut în anii acestui conflict niciun fel de mențiune la establishmentul userist, la Manolescu, Chifu & co., și de ce aș fi publicat așa ceva, când noi ne ocupăm cu literatura, nu cu răfuiala grobiană. Dar așa se întâmplă când ești la ani-lumină de literatură, nu-ți mai rămân decât înjurătura și spumele.

marți, 14 noiembrie 2017

Vineri seara, la Turnu Severin


Ajung vineri pentru prima oară la Turnu Severin, la invitația lui Sorin Vidan (cunoscut în literatura ultimilor ani sub numele cu care își semnează volumele de proză, Sorin Delaskela). De la ora 18, voi fi împreună cu Nicolae Coande (care vine cu noul său volum de cvasi-sonete, 1962. Plagiator) la Clubul Artelor din cadrul Palatului Culturii „Teodor Costescu” (Bd. Carol I, nr. 4, Turnu Severin) pentru o discuție și o lectură din Maeștrii unei arte muribunde.



joi, 9 noiembrie 2017

Institutul Blecher 163




Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 12 noiembrie 2017, de la ora 20, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Tudor Crețu și Marta Mihuț.


Tudor Crețu (n. 1980) este absolvent al Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie a Universităţii de Vest, secţia jurnalistică-engleză. În 2001, este cursant şi bursier al Colegiului „A Treia Europă”, cu un eseu despre proza lui M. Blecher. Membru al cenaclului „Pavel Dan”, debutează editorial cu volumul de poezie Dantelăriile Adelei (2001), urmat de Obiectele oranj (2005), de romanul Omul negru (2008) și de volumul de studii critice Developări literare (2011). După ce devine doctor în filologie, cu teza Narcoliteratură. Tipologii de narcomani, publică romanele Casete martor (2013) și Casete martor II (2015), volumul de poezie Fragmente continue. Poeme live (2014) și antologia retrospectivă Studio live (2015↔2000) (2015).

Marta Mihuț (n. 2003) este elevă și cel mai tânăr autor care a citit până acum la Institutul Blecher. Publică proze scurte inventive și ironice, scrise cu o incredibilă siguranță, în publicația online „Liceul cosmic”.


Moderator: Claudiu Komartin

luni, 6 noiembrie 2017

Portrete de frontieră


O antologie bilingvă masivă, în română și în germană, îngrijită de Rodica Draghincescu și apărută ca urmare a unei colaborări între Fundația Triade și editura berlineză KLAK: Portrete de frontieră conține textele a cincizeci de poeți din douăzeci și cinci de țări, printre care câțiva autori foarte titrați din poezia mondială de azi, precum Amir Or, Nikola Madžirov, George SzirtesAleš Šteger, Ilya Kaminsky, Vénus Khoury-Gata, Marco Lucchesi ș.a., pe lângă admirabilii poeți români Nora Iuga, Dumitru Crudu sau Diana Geacăr (care a și tradus din engleză o sumedenie de texte). Astăzi și mâine se lansează (și se serbează) la Timișoara.



joi, 2 noiembrie 2017

„Maeștrii unei arte muribunde” la Timișoara. Susținem Calpe Gallery!



Duminică, 5 noiembrie 2017, de la ora 19:30, voi lansa Maeștrii unei arte muribunde (Cartier, 2017) la Calpe Gallery (str. Hector 1, Bastion Theresia Corp D, Timișoara). Invitații mei sunt scriitoarele Grațiela Benga și Rodica Draghincescu (ce vor vorbi despre texte) și Daniel Apostu Teodorescu (profesor la Arte care se va referi la cele 21 de fotografii semnate Ana Toma).



Susținem Calpe Gallery!


După ce am vizitat-o în 2016, galeria Calpe a devenit imediat unul dintre locurile mele preferate din Timișoara. La cinci ani și jumătate de la deschidere, Calpe e nu doar un reper pentru arta expusă în Mica Vienă bănățeană, ci și un excelent spațiu de întâlnire, un loc în care artele vizuale, literatura și muzica sunt la ele acasă. Găsesc triste, ba nu: revoltătoare dificultățile prin care Calpe trebuie să treacă pentru a rezista, piedicile venind tocmai de acolo de unde ar trebui să existe sprijin și un consens în privința încurajării spațiilor culturale alternative care susțin, promovează, țin viu spiritul artistic în oraș. Revin la Timișoara decis ca, prin lansarea cărții mele, Maeștrii unei arte muribunde, să-mi exprim solidaritatea și admirația față de acest loc, reamintindu-le celor responsabili de cultura timișoreană că acest oraș va fi capitală culturală europeană în 2021, iar asta nu înseamnă doar să pavezi piețele importante sau să atragi investiții având în piept o insignă strălucitoare pe care deocamdată Timișoara are de dovedit că o merită.
Intervenția mea nu are absolut nimic politic în ea, nu mă interesează câtuși de puțin apartenența partinică a celor din administrație care își fac prost treaba sau care înțeleg greșit sensul sistemului capitalist în care ne ducem viețile. Datoria autorităților locale este să ajute astfel de inițiative care fac dintr-un oraș ceva mai mult decât o adunătură de case, instituții oficiale și restaurante sofisticate – ținându-l conectat la actualitatea artistică, la inima vie a orașului: cultura pe care acesta o produce aici și acum. Să sugrumi o galerie independentă, să o constrângi să intre în logica biruitoare a banului (când știm cu toții prea bine în ce suferință e piața de artă contemporană la noi) fără niciun fel de înțelegere față de valoarea intrinsecă a activităților sale mi se pare un gest sinucigaș pentru o comunitate care se mai și vrea, pe deasupra, un motor al dezvoltării locale și zonale.
Mi-ar părea tare rău să mă reîntorc în Timișoara și să găsesc la Bastion un bazar sau o adunătură pestriță de „întreprinzători” în locul unui spațiu de exprimare artistică înfloritoare și pasionantă pe care orașul nu doar că-l merită, dar are nevoie de el ca de aer.

marți, 31 octombrie 2017

Sleit


Era perioada aia din an când stăteau pe lângă mine
cu ochii holbați aşteptând
să mai fac o minune. Şi eu nimic, iritări, burzuluiri
afectate, pomelo, comprese.
 „Mai duceți-vă-n pula mea acasă, nu poate omul nici
să meargă la budă din cauza voastră.
N-am ce să vă dau, sunt sleit”
şi tot aşa, ca o divă, dar ai cu cine? – „unu’ singur, bossulică,
nici nu trebuie efix, decât puțină magie finuță
de-a lu’ matale şi nu mai ştii de noi pân’ la anu”.
Visam destul de des că mi se fură banii
și că motociclişti imponderabili vor să-mi smulgă
de la gât lănțişorul cu urechiuşe de popândău – ce oroare.
Când a venit ea (avea o față rotunjoară, trăsături delicate
și, de-atâta poftă de viață, îi zâmbeau și mitocondriile),
părea să știe totul despre mine și ținea la spate
un ciocan cu cap de diamant, cum se folosește
doar pe planetele extenuaților.
Nu mi-a fost teamă, credeam că încă visez, deși simțeam
de câte ori venea lângă mine cum îmi vibrează
membrana care desparte emisferele,
așa că am lăsat-o să-și facă numărul
așa că m-am predat fără să-ntreb de muzică sau de soare
de aparițiile neverosimile de mătrăgună
de rodii sau de căluți.

Nici nu am simțit lovitura, nici că mi-ar fi putut păsa mai puțin.

vineri, 27 octombrie 2017

Institutul Blecher 162




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 29 octombrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu scriitorul Răzvan Petrescu. În cadrul întâlnirii se va citi din și se va discuta despre volumul de proză Mandarina (Curtea Veche Publishing, 2017).

Răzvan Petrescu (n. 1956) a absolvit Medicina la București. Membru al cenaclului „Universitas”, condus de Mircea Martin. Renunță în 1990 la cariera de doctor și lucrează, de atunci, la mai multe publicații și edituri. A publicat volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989), Eclipsa (1993), Într-o după-amiază de vineri (1997), antologia Rubato (2011) și recenta Mandarina (2017), metajurnalul Foxtrot (2008), volumul de interviuri Variațiuni pe o temă de Vater-Pucini (2013), volumul epistolar Scrisori către Mihai (2014) și cartea de cronică ficțional-literară Ursulețul lui Freud (2015). De asemenea, autor a două piese de teatru (1994, 1995).

Moderator: Claudiu Komartin

vineri, 20 octombrie 2017

Tipografia, memoria, maeștrii



Sunt doi ani fără trei zile de când prietenul meu Robert Elekes a decis că poate să fie dinamul sau factorul declanșator al unei serii de întâlniri constante și molipsitoare într-un Brașov literar și universitar ce suferea teribil după disparițiile, într-un interval de numai 9-10 luni, ale lui Alexandru Mușina și Andrei Bodiu (și azi absența lor, adăugându-se celei a lui Gheorghe Crăciun, se simte la fel de frustrant și de greu de acceptat  sau, mai degrabă, ceea ce au lăsat acești scriitori și lucrează în continuare cu zgomot secret face incredibilă evidența că nu îi mai pot întâlni acum decât prin cărțile, spiritul și pedagogia cu care au îmbogățit literatura recentă și au echipat câteva promoții cu viitor sigur). 
Pe 23 octombrie 2015, în Tipografia, din care Valentin Bărbat a făcut unul dintre localurile cele mai vii și mai atractive ale unui oraș care nu duce lipsă de locuri de pierzanie ademenitoare, am fost alături de Robert în ceea ce putea fi doar un eveniment singular, o întâmplare nimerită. Însă tot ceea ce s-a petrecut în locul din Strada Postăvarului, între pereții căruia s-au auzit, la Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, unele dintre cele mai pasionante lucruri scrise recent în românește, a întemeiat ceva și a dus mai departe, în spațiul altfel burghez și adesea cam lânced al Brașovului cultural, o poveste pe care unii pariază fără să stea pe gânduri  și pe care-o iau de partea lor, participând cu pasiune și întreținându-i astfel spiritul. Știu că sunt vorbe mari, dar cine a ajuns în Tipografia la măcar una dintre edițiile Dactăr Nicu's Skyzoid Poets” va trece cu vederea elanurile acestea ale mele în care s-au întâlnit ca niște adolescente impresionabile încrederea în puterea literaturii (cu care se știe că fac paradă ca un caraghios, și în lipsa căreia nu aș fi continuat atâta timp Institutul Blecher) și emoția mea că astăzi voi citi la cea de-a 25-a ediție, alături de Teodora Coman, din Maeștrii unei arte muribunde (în vreme ce Teodora vine de la Sibiu cu volumul foloase necuvenite). De la 18.30, la locul știut, cu Adrian Lăcătuș și Robert Elekes ca moderatori și arbitri.



luni, 16 octombrie 2017

„Maeștrii unei arte muribunde” și „foloase necuvenite” la Sibiu



Miercuri, 18 octombrie, de la ora 18, lansăm la Habitus (Piața Mică, nr. 4, Sibiu) două cărți noi, foloase necuvenite de Teodora Coman și antologia mea de la Cartier, Maeștrii unei arte muribunde. Vor vorbi Mirela Ocinic, Rita Chirian și Andrei Terian. E tare bine să mă reîntorc în locul în care, acum exact un an, lansam antologiile lui Alexandru Mușina și Andrei Bodiu, de care n-am ocupat Radu Vancu, respectiv eu.

joi, 12 octombrie 2017

Institutul Blecher, ediția 161



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 15 octombrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu scriitorii Octavian Soviany și Daniel Bănulescu.


Octavian Soviany (n. 1954) a debutat în 1983 cu Ucenicia bătrânului alchimist, căruia i-au urmat alte zece volume (printre care Scrisori din Arcadia, Dilecta sau Pulberea, praful și revoluția, în 2005, 2006, respectiv 2012) și trei antologii (2002, 2013, 2015), mai multe cărți de critică, eseistică și istorie literară, cea mai amplă fiind lucrarea în două volume Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală (2012), texte dramatice, strânse în Miracolul din strada Panterei (2016) și cinci volume de proză, cele mai cunoscute rămânând romanele Viața lui Kostas Venetis (2011, 2013) și Moartea lui Siegfried (2015). A tradus din limba franceză integrala poeziei lui Charles Baudelaire (2014, 2015), un prim volum dintr-o integrală Verlaine (2017), poezia lui Théophile Gautier (2017) și trei volume de Alexandre Dumas (2016, 2017).


Daniel Bănulescu (n. 1960) a urmat studii de inginerie și a lucrat ca jurnalist. Membru al cenaclului „Universitas”, debutează fulminant cu volumul de poezie Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului (1993), revenind cu Balada lui Daniel Bănulescu (1997), Daniel, al Rugăciunii (2002) și trei antologii (2000, 2010, 2013). Inițiator al antologiei colective Manualul de literatură (2004), în care se regăsesc cei mai importanți poeți ai grupării „90”. Bănulescu a mai publicat două volume de teatru și trei romane inteligente, alerte și sarcastice: Te pup în fund, Conducător Iubit! (1994, 2015), republicat într-o ediție revăzută sub titlul Fugi din viața ta, revoltătoare și slută, în cartea mea (2009), Cei șapte regi ai orașului București (1998), devenit Diavolul vânează în inima ta (2014, 2016) și Cel mai bun roman al tuturor timpurilor (2008, 2015, 2016).


Octavian Soviany va citi din romanul în lucru Lelian, al cărui personaj este poetul francez Paul Verlaine, căruia Soviany i-a tradus în românește primele cinci cărți în ediția Poeme saturniene (Casa de Editură Max Blecher, 2017). Daniel Bănulescu va veni cu un capitol dintr-un roman în lucru, așteptat cu interes după încheierea trilogiei sale Cea mai frumoasă poveste a lumii.
De asemenea, cei doi scriitori vor aduce și vor discuta despre cele mai recente cărți publicate – ediția Théophile Gautier tradusă de Octavian Soviany, precum și volumul său de proză, Casa din Strada Sirenelor, în vreme ce Daniel Bănulescu va prezenta cele trei volume de poezie care i-au fost reeditate în 2017 de Editura Tracus Arte.


Moderator: Claudiu Komartin

miercuri, 11 octombrie 2017

Scurtă istorie a anxietății


curând se vor termina și pastilele, iar alcoolul nu va mai
folosi la nimic. te gândești la asta
mai degrabă calm cât îți aprinzi o țigară,
da, fumatul, cu beatitudinea și greața lui familiare, face
din tine un animal de toată mila,
fumatul, care să-ți confirme câteva lucruri banale
despre gâtul și plămânii blocați în traficul
unui creier mai întortocheat decât o stradă din San Francisco,
mai urâțit și-mbâcsit decât un oraș carnivor din care
nu poți s-o tai
cum te tot încurajezi de când ai simțit
prima oară strânsura, de când ai înghițit broasca râioasă a
primei dihonii dintre minte și corp.
tu de cât timp te-ai lăsat? – îl întrebi mustăcind
în fața barului pe vechiul prieten pe care-acum îl mai
întâlnești de două-trei ori pe an
el trage din țigară și mai disperat decât tine
și glumele continuă, în lipsă de altceva e bună și gratuitatea
joculețelor previzibile, autoironia puțind
a nicotină și a blazare. asta e cam tot
ce-a rămas. prefăcătoria înfășurată-n umor aluziv,
în replici comode și monoloage recreative. pentru că de fapt
ți se rupe de toate, chiar dacă
știi că-s acolo și nu te-au slăbit nicio clipă.
detractori. detracare. încete derive.
nu-i mare lucru, așa au dispărut până la urmă și amărâții ăia

din înfloritoarea cetate Ninive.

luni, 9 octombrie 2017

Câștigătorul Concursului de debut „Max Blecher”, ediția a VII-a




Ca în fiecare an, au fost lecturi atente ale cărților trimise, consultări și mici regrete, câștigătorul pe care l-am ales însă, împreună cu Radu Andriescu și Alex Ciorogar, este unul singur, și anume Dan Dediu, cu manuscrisul volumului Compulsii (sper să găsim împreună un titlu mai bun de-atât). Dediu are o carte slim, bine montată, cu o vitalitate și un travaliu pe limbaj care confirmă, cred, așteptările celor ce-l urmăresc de câțiva ani, timp în care a publicat puțin și cu exigență, a luat mai multe premii la concursuri serioase pentru poeții nedebutați, așa încât pentru el e probabil momentul bun și fast să iasă cu un volum la Casa de Editură Max Blecher.
O mențiune specială pentru volumul scânteietor al lui Timotei Drob, care însă, am aflat ulterior, a mai fost autorul câtorva cărți (de BD și roman grafic, singur sau în colaborare, publicate de Editura Jumătatea Plină), așa încât în cazul său nu ar fi fost vorba despre un debut în volum, adică ceea ce căutăm prin acest concurs. Dacă va mai dori, îi fac public invitația de a scoate în prima parte a anului 2018 cartea sa, Tone de aur, la Casa de Editură Max Blecher.
Am găsit lucruri insolite, ingenioase și promițătoare în toate volumele care au prins lista scurtă, dar și în câteva dintre cele care nu au ajuns în ultima fază a jurizării. Tuturor poeților care au trimis le doresc să ajungă în cât mai scurt timp la variantele cele mai bune, definitive și publicabile fără nici o strângere de inimă ale cărților lor.

joi, 5 octombrie 2017

Duminică, la Tramvaiul 26


Duminică seara, de la ora 19.30, facem la București o mică pauză de Institutul Blecher pentru o petrecere cu poezie în care eu voi bălmăji câte ceva din Maeștrii unei arte muribunde, iar prietenii care-mi vor accepta invitația mi se vor alătura la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sect. 2) și vor citi din frumoasele lor poeme, cât pentru a-mi da puțin curaj.


sâmbătă, 30 septembrie 2017

Chișinău, Iași, București


A ieșit de câteva zile volumul Maeștrii unei arte muribunde (Editura Cartier, Chișinău, 2017), despre care v-am mai zis prin iulie câte ceva. Primele orașe în care voi ajunge să o arăt sau să citesc din ea sunt Chișinău și Iași. Voi fi la Chișinău luni și marți, iar de miercuri până sâmbătă sunt invitat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). La Iași nu va fi propriu-zis o lansare sau prezentare a cărții, dar sunt unul dintre cei 20 de poeți cucuieți care care se vor da-n stambă, și-l voi avea alături la lectura de joi pe editorul meu, Gheorghe Erizanu, care vine și cu cartea. Iar duminică seara, la Tramvaiul 26 din București, facem o petrecere în care câțiva prieteni, poeți la care țin și oameni pe care mi-am dorit să-i am alături cu ocazia asta, vor citi din poezia lor, iar eu din textulețele mele și mă voi fuduli cu superba carte pe care mi-au scos-o cei de la Cartier.

Recapitulând, cam astea ar fi datele și locurile pe unde voi ajunge în următoarele zile:

* luni, 2 octombrie, de la ora 18, sunt invitat la Cenaclul „Republica” (Biblioteca Națională a Republicii Moldova, sala „Alexe Rău”) din Chișinău, condus de Moni Stănilă.

* marți, 3 octombrie, de la 18.15, la Librăria din Centru (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 126, Chișinău), voi lansa volumul în compania unor poeți foarte buni, pe care i-am invitat să citească împreună cu mine: Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Iulian Fruntașu și Moni Stănilă.



* joi, 5 octombrie, de la ora 18, la Casa „Dosoftei” (devenită „Casa Poeziei” cât ține FILIT), citesc împreună cu Ana Donțu, iar întâlnirea va fi moderată de către Cezar-Paul Bădescu.

* vineri, 6 octombrie, de la ora 22, la Casa FILIT e Noaptea albă a poeziei” (eveniment pe care l-am moderat, împreună cu Corina Bernic, în urmă cu 4 ani). Acum de asta se vor ocupa vajnicii Radu Vancu și Cezar Paul-Bădescu.



* duminică, 8 octombrie, de la ora 19, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sect. 2, București), petrecerea cu poezie despre care spuneam la început, și în legătură cu care voi da mai multe detalii către sfârșitul săptămânii.

miercuri, 27 septembrie 2017

Institutul Blecher 160




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 1 octombrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu prozatoarele Lavinia Braniște și Ozana Ciobanu.


Lavinia Braniște (n. 1983) a studiat filologia la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, secţia engleză-franceză. A debutat cu volumul de poezie Povești cu mine (2006), urmat de volumele de proză scurtă Cinci minute pe zi (2011) și Escapada (2014), de romanul Interior zero (2016) și de cărțile pentru copii Rostogol merge acasă (2016) și Rostogol păzește pepenii (2017). A tradus cărți semnate de autori mai mult sau mai puțin cunoscuți, printre care Henry Miller, V.S. Naipaul, Kate DiCamillo, Kenneth Oppel.

Ozana Ciobanu (n. 1997) a terminat Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și este studentă la Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din același oraș. Scrie în „Alecart”, fiind membră a clubului de lectură din jurul revistei.


Moderator: Claudiu Komartin

marți, 26 septembrie 2017

Concursul de debut „Max Blecher”. Lista scurtă




S-au încheiat, la sfârșitul săptămânii trecute, cele trei luni în care au putut fi trimise volume (potențiale) de versuri pentru cea de-a VII-a ediție a Concursului de debut organizat anual de către Casa de Editură Max Blecher. Dintre toate manuscrisele propuse, am considerat că nouă dintre ele au coerența și calitățile pe care le căutăm, iar din ele Radu Andriescu, Alex Ciorogar și cu mine vom alege în următoarele 10 zile câștigătorul. Nu-mi prea place să mă repet, deși încurajările și observațiile pe care le-am mai făcut și în anii trecuți se impun: le doresc tuturor celor dedicați acestui tip de explorare care e discursul poetic (și au dorința subsecventă de a publica) să le meargă tot mai bine cu scrisul și să nu se grăbească să-și vadă numele tipărit pe o copertă decât atunci când au o carte de poezie bună și adevărată. Pentru a ajunge acolo e uneori nevoie de răbdare, de timp și, spre deosebire de ceea ce cred mulți (pentru care poezia e exclusiv rodul talentului și al inspirației), de muncă-ndârjită cu limbajul și forma (la care nu se prea ajunge  o spun în cunoștință de cauză, ca unul care a avut în ultimii cincisprezece ani o mulțime de rateuri și de incursiuni în direcții infertile sau deja defrișate de alții  decât experimentând și păstrându-ți curiozitatea și abnegația).
La începutul lunii octombrie vom anunța câștigătorul, if any, dintre: 

* închis în propria cameră, de Alex Povarnă
* Sfârșitul este aproape, de Andrei Codrin Bucur
* Compulsii, de Dan G. Dediu
* Lotska, de Horațiu Lipot
* Citește printre scânduri, de Igor Antoniuc
* Un zbor subiectiv pe sub stânci și locuințe, de Ioana Lungu
* Dealurile verzi ale fricii (nesemnat)
* Șirul Fibonacci al dispariției urșilor polari, de Sebastian Mihail
* Tone de aur, de Timotei Drob

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Institutul Blecher 159




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 24 septembrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Teodora Coman și Lucian Brad. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul foloase necuvenite (Casa de Editură Max Blecher, 2017) de Teodora Coman.


Teodora Coman (n. 1976) a publicat Cârtița de mansardă (Casa de Editură Max Blecher, 2012), după ce apăruse în volumul colectiv Ziua cea mai lungă (2011). Este redactor al revistei „Poesis internațional”, în care scrie din 2011. Recomandând a doua sa carte, foloase necuvenite, Adrian Lăcătuș notează: „Politica Teodorei Coman e una a tranzacțiilor nesfârșite între trupuri și societate, o economie a schimbului și a darului cotidian, rămânând, în momentele cele mai intense, o dermatografie, o developare corporală calmă a violenței și afecțiunii. Ea știe să facă concrete, sensibile, abstracțiuni sau stări fundamentale precum distanța, contradicția, dreptatea, într-un mod pe cât de fin, pe atât de pregnant, surprinzător tocmai prin naturalețe și familiaritate.”

Lucian Brad (n. 1996) a crescut în Vaslui și este student în anul III la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.


Moderator: Claudiu Komartin


Teodora Coman, foloase necuvenite
Casa de Editură Max Blecher, 2017
colecția „Plantații”

joi, 21 septembrie 2017

Poets in Transylvania


Începe azi la Sibiu a cincea ediție a acestui festival de poezie, după un an în care nu a fost organizat din cauza a tot felul de frecușuri instituționale. Mă bucur că Radu Vancu, care conduce acum revista Transilvania, nu s-a lăsat păgubaș. Diseară, de la ora 18, în clădirea Muzeului Astra din Piața Mică (Casa Hermes, Sala Cinema, la doi pași de librăria Habitus) voi citi în deschidere, și la fel va face (din cartea pe care i-am tradus-o și publicat-o anul trecut) bunul meu prieten Gökçenur Ç., venit ieri de la Istanbul. Mai multe despre program, aici. Eu zic că, dacă sunteți în Sibiu, ar fi păcat să nu prindeți niciuna dintre cele trei lecturi care vor avea loc până sâmbătă.



joi, 14 septembrie 2017

Institutul Blecher 158




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 17 septembrie 2017, de la ora 19.30, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la o ediție în centrul căreia este numărul 4/2016 al revistei „Zona nouă”, dedicat Școlii de la New York.


Primul număr al revistei sibiene „Zona nouă”, apărută în jurul cenaclului omonim, din care au ieșit în ultimii șapte ani o pleiadă de tineri poeți, traducători și critici, a apărut acum exact cinci ani. Între timp s-a adunat o colecție ce numără peste 15 apariții, în care nu doar că și-au făcut mâna, înainte să debuteze în volum, câteva dintre cele mai promițătoare nume ale poeziei actuale, dar în scurt timp „Zona nouă” a devenit un proiect publicistic cu remarcabile ambiții internaționale. Numerele tematice în care zoniștii au alcătuit antologii coerente și credibile din poezia nouă care se scrie azi în Statele Unite, Anglia sau Spania au făcut din această revistă un reper indiscutabil. Sub direcția lui Vlad Pojoga, ei par să fi înțeles la timp că informația culeasă de pe internet este insuficientă – nu atât imperativul sincronizării cu alte literaturi contemporane i-a preocupat pe zoniști, cât un aliaj între curiozitate (firească într-o lume globalizată cum e cea în care au crescut și continuă să se formeze) și urgența unei perspective sistematice asupra poeticilor active și a diversității de tendințe și orientări din primele decade ale secolului XXI.
Numărul 4/2016, dedicat Școlii de la New York, adică uneia dintre cele mai influente direcții din poezia americană de după al doilea război mondial, este o apariție remarcabilă. Pentru prima oară, au fost traduse la noi nu doar câteva dintre textele definitorii ale unei grupări avangardiste și explozive, prea puțin cunoscută la noi, și a cărei influență în literatura mondială a continuat să se propage până în zilele noastre, dar numărul cuprinde și articole pătrunzătoare (semnate de Bogdan-Alexandru Stănescu, Ilinca Pop și Ștefan Baghiu) ce contribuie la înțelegerea mișcării new-yorkeze. Selecțiile excelente din cinci poeți determinanți pentru poezia americană din a doua parte a secolului trecut: Frank O’Hara (1926-1966), John Ashbery (1927-2017), Barbara Guest (1920-2006), Kenneth Koch (1925-2002) și James Schuyler (1923-1991), în traducerea lui Vlad Pojoga, Alex Văsieș, Cătălina Stanislav, Radu Nițescu, respectiv Ovio Olaru, deschid perspective pe care nicio antologie apărută în România nu le mapase încă suficient de convingător.


Moderatori: Andrei Dósa & Anastasia Gavrilovici

luni, 11 septembrie 2017

Serhii Jadan




          Am tot auzit în ultimii ani, ca despre un fenomen inimaginabil la noi şi în destule alte țări şi literaturi contemporane, despre ucraineanul Serhii Jadan (Сергiй Жадан), care are aproape popularitatea unui rock-star în țara vecină. Am fost azi la lectura / concertul acestuia de la Palatul Culturii din Cernăuți, momentul de vârf al Festivalului Meridian Czernowitz, și am înțeles că nu e nicio exagerare în poveștile legate de magnetismul și de faima acestui poet, romancier, eseist, traducător și muzician. Peste 250-300 de spectatori, mulți stând în picioare, Jadan sigur pe el, vioi, exact în tot ce a făcut, fără să dea niciun moment senzația că ar putea fi stângaci sau că ar da bâlbe – charismatic, deși nu extraordinar de călduros, intens deși  de la un punct încolo  oarecum monocord (din punct de vedere sonor, fiindcă altfel limba nu o cunosc, iar textele citite în traducere au altă forță decât performate în original), însă niciodată plictisitor sau edulcorat. Ritm de trasor al rostirii, vigoare, siguranță de sine și o excelentă colaborare cu cei doi muzicieni care l-au însoțit într-un spectacol de o oră la capătul căruia părea scos din cutie. Showman cu fler, i-a invitat pe cei câteva zeci de tineri care stăteau ciorchine, în picioare, pe culoarele dintre scaune, să vină pe scenă, în spatele și în jurul lui și al chitariștilor. Văzându-l, am început să cred și eu că e un fel de combinație între Maiakovski și Dave Gahan. Ceea ce numai în asemenea spații convulsive și deprinse cu tragedia (cum este Ucraina contemporană) pare să mai fie posibil.
          Un roman de Jadan va apărea curând la Editura Cartier, în traducerea Mariei Hoșciuc. Cât despre poezie, se găsesc traduceri în limba engleză ale textelor sale pe site-ul Poetry International, printre ele și faimosul „Lukoil”, care arată cum mai poate fi formulată credibil poezia politică în vremurile pe care le traversăm.

vineri, 8 septembrie 2017

Un poem de Irina Țilik



Irina Țilik (n. 18 nov. 1982, Kiev)


***

Sunt sătulă să mă simt vinovată”, spui,
„La tine e război, dar eu trăiesc în Elveția,
înțelegi?”

Un târg de Crăciun undeva în inima Europei.
Decojim castane coapte și suflăm să ne răcorim degetele.
Pașnicele zile din preajma Ajunului.
Cineva cântă Hallelujah” cu voce subțirică,
altcineva taie și-mparte crenguțe de vâsc,
alții se-nfruptă din cârnați.

Serios acum!” –
și te-nroșești până-n vârful unghiilor, până la rădăcina părului,
de parcă soarele-n asfințit ar fi inundat păduricea
cu lumina lui ruginită.

Dulcea mea colegă, pe care de-abia o cunosc.
Avem aceeași vârstă și semănăm, dar suntem atât de diferite.
Pentru câteva zile, de-a lungul unui festival de poezie,
țesem conversații pe teme pline de importanță, desfacem
împreună ghemul de cuvinte,
căutăm o ieșire din labirintul întrebărilor noastre –
o ieșire ce nu există.

„Știi, aici suntem vinovați de tot, vinovați față de toți”,
continui,
simțindu-te cu totul epuizată.
„Când intri-ntr-o casă, nu uita să-ți scoți pălăria,
să te speli pe mâini, să-ți ceri scuze pentru trecutul colonial
sau pentru războaiele altora...”

Spui – îmi pare rău, și eu spun, la rândul meu – îmi pare rău.

Un elefant într-un magazin de porțelanuri,
un soldățoi într-un carnaval brueghelian,
și eu am obosit să mă simt vinovată.

Dar soarele strălucește, iar noi umblăm prin mulțime
și stropi de vin fiert sar din paharele noastre,
roșii și lipicioși.

Nu știm că peste câteva zile
vor fi noi bombardamente-n Alep
și atentate teroriste la Istanbul
și Berlin, la un târg de Crăciun,
secerând câteva zeci de vieți.

Vei spune „O, Doamne”, și eu voi spune „O, Doamne”,
citind știrile pe monitor.

Linia frontului e întotdeauna mai aproape decât pare –
dar nu, tu și cu mine nu suntem vinovate pentru asta,
înțelegi?


traducere de Claudiu Komartin



***

«Я втомилася почуватися винною, – кажеш ти.
– У вас війна, а я живу у Швейцарії.
Ну, ти ж розумієш?»

Різдвяний ямарок десь у центрі Європи.
Ми лущимо смажені каштани, на пальці хукаємо.
Ніжний час Адвенту.
Хтось тоненько співає ‘Hallelujah’,
хтось чикрижить омелу на порційні гілки,
а декотрі смакують ковбаски.

«Але справді!»
червонієш ти аж до корінців волосся,
так, ніби вечірнє сонце залило іржавим теплом
сутінковий ліс.

Моя мила ровесниця, ледь знайома.
Така сама, зовсім інша.
Упродовж кількох днів поетичного фестивалю
ми тчемо разом високі матерії, розмотуємо клубки слів,
шукаємо з лабіринту наших питань вихід,
якого нема.

Знаєш, ми тут в усьому винні, усім винні,
продовжуєш ти
вже і дійсно втомлено.
– Входячи в дім, не забудь зняти шапку,
помити руки, перепросити за колоніальне минуле
або чужу війну… Вибач».

Ти кажеш – вибач, і я кажу – вибач.

Слон у посудній крамничці,
солдафон на брейгелівському карнавалі,
я також втомилася почуватися винною.

Але сонце світить, і ми йдемо між людей,
і глювайн небезпечно підстрибує в наших стаканчиках,
вихлюпується червоним та липким.

Ми не знаємо,
що кілька днів потому
нові бомбардування в Алеппо, теракти у Стамбулі
та в Берліні, на різдвяному ярмарку,
заберуть десятки життів.

Ти скажеш – о боже мій, і я скажу – о боже мій,
читаючи новини з монітора.

Лінія фронту завжди ближча, ніж здається.
Але ні, ми з тобою в цьому не винні.
Ну, ти ж розумієш?