Poate cel mai nedreptățit poet avangardist, Sesto Pals (1913-2002), a cărui primă carte publicată în România a apărut de-abia în 1998, a redevenit în ultimii ani obiect de interes pentru cei pasionați de avangarda românească datorită lui Michael Finkenthal, autorul monografiei Sesto Pals, poetul prăpastiei. O viață în secol (Tracus Arte, 2014) și îngrijitorul recentei Poezie avangardistă și alte poeme (1930-1955) (Tracus Arte, 2015). Dacă lui Nicolae Țone i se datorează recuperarea târzie, de acum aproape două decenii, a poeziei lui Sesto Pals – absent, spre exemplu, din Avangarda literară românească (Editura Minerva, 1983) a lui Marin Mincu –, volumul Omul ciudat (Editura Vinea, 1998; Editura Paideia, 2003) fiind până anul trecut singurul document al trecerii lui Pals prin literatura română antebelică, lui M. Finkenthal i se datorează acest al doilea efort important de recuperare a poetului de la „Alge” și „Muci”.
Coleg de bancă, în liceu, cu Gherasim Luca, Sesto Pals, încă adolescent, este arestat sub învinuirea de a fi tipărit pornografie și închis la Văcărești, împreună cu prietenii săi redactori la „Alge”, pentru insolența de a-i fi trimis revista, cu dedicație, lui Iorga. Politehnist, termină în 1940 facultatea, dar nu poate profesa din cauza legilor rasiale. Deși cere să fie lăsat să emigreze în Israel încă din 1962, reușește să o facă de-abia în decembrie 1970. Continuă să scrie până la sfârșitul vieții (adică în 2002, când moare la Tel Aviv la vârsta de 89 de ani).
Destule amănunte lămuritoare în legătură cu viața și relațiile tânărului S.P. cu ceilalți „algiști” (Baranga, Gh. Luca, Paul Păun, Perahim) în cuvântul înainte (personal nu înțeleg de ce cartea are un cuvânt înainte și o postfață, de vreme ce ambele sunt semnate de M. Finkenthal) al ediției de la Tracus Arte, precum și o contextualizare a caietului Marțianul, din care Finkenthal include fragmente în volumul de față. Astfel am aflat că în piesa de teatru Marțianul, Sesto Pals își propunea, la începutul anilor '50, să facă o critică a umanității, dar și să depășească metoda suprarealistă, pretextul fiind vizita unui extraterestru pe Pământ...
Frondeur și inventiv, inegal și infatigabil, Sesto Pals are momente excelente, fragmente, secvențe de text la nivelul cel mai de sus al literaturii avangardiste. Un autor, pentru mine, de redescoperit.
Sesto Pals, Poezie avangardistă și alte poeme (1930-1955)
(Editura Tracus Arte, 2015)
Răfuiala
Așa, acum să mă răfuiesc cu mine
Lumea s-a scurs ca ochii, ochii s-au scurs ca ziua
Ziua a plecat.
Am venit prieten, am plecat dușman.
Trece un om încă doi vor trece ușor, mai ușor
Unde ești? Te-am chemat murdar și urât
Cuțitul din gâtlej mi-a făcut o rană
Pieptul mi-a devenit bolovan.
Va trece încă un om.
Luna în nebunia ei profundă
A rămas singură pe cer.
Eu am umblat mult după lună, dar am înțeles doar târziu
Că cerul e murdar, luna e leproasă și stelele sunt bube purulente
Nu mi-a mai rămas nimic
Umblu așa, singur.
Poți să surâzi
Poți să surâzi liniștit
Astăzi și mâine toți vor surâde blegi
Lumea a văzut ochii cu ochii și râde
Plimbarea asta pe străzi face bine
Chiar acum s-a tras un clopot undeva
Chiar acum a pornit un cal alb.
Strada de azi e monotonă și rece
Strada de azi...
Tu mi-ai spus să mergem mai departe
Lumea a venit să bată la ușa mea închisă
Și m-am închis singur.
Nu mai veniți la mine
N-aveți ce căuta aici.
Sunt singur și pot să vă scot din sărite
Puteți să lăsați oala să fiarbă întruna
Puteți să abandonați totul în jur
Sunt singur și singur îmi rod anii.
Azi am rămas flămând, ziua de astăzi e slabă
Puteți să vă plângeți de tot, eu am rămas
Astăzi și mâine voi râde. –
Și-mi pun încă o ușă și un zăvor. –
Puteți să stați afară
N-am să vă las să intrați decât
după ce am să mor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu