vineri, 25 martie 2016

Institutul Blecher 125




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 27 martie 2016, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Ștefan Manasia și Răzvan Pricop.


Ștefan Manasia (n. 1977) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 2000, a fost pentru o vreme profesor de limba și literatura română în comuna Călărași, județul Cluj, iar din 2003 este redactor al revistei „Tribuna”. A publicat volumele de poezie: Amazon și alte poeme (2003, 2005), Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013) și Cerul senin (2015).

„Manasia e unul dintre ultimii detectivi sălbatici (vânători, ar zice Mușina) care caută nu doar forma poemului pierdut în deșertul (infra)realului, ci și recuzita lui inconștientă. Lui Manasia, poet din generația extincției, nu i-a fost niciodată frică de cuvinte – mici, mari și potrivite –, cum nu i-a fost frică să (se) recunoască (în) adevărul altora.” (Simona Sora)

Răzvan Pricop (n. 1987) a absolvit Institutul Național al Magistraturii (2013) și a debutat cu volumul retrovizor (2015).

„Texte scurte, atent construite, pregătind o imagine puternică ce vine de obicei la final. Astfel că citești și, neștiind unde te îndreaptă subtil poemul, realizezi la sfârșit c-ai asamblat fotografia unei ipostaze fruste, ireversibile. Ca-ntr-o carte de istorie în care, fără plictiseli sentimentale, sunt numărate indiferent victimele. Pricop știe, se vede, să extragă centri nervoși dintr-o astfel de carte.” (Ioan Șerbu)


Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu