joi, 28 mai 2015

Pavel Gătăianțu, insurgentul nostalgic



Despre poezia lui Pavel Gătăianțu (1957-2015) s-a scris fie ca despre o expresie a postmodernismului românesc în spațiul multicultural al Voivodinei, fie ca despre o speță de neoavangardism turat la maxim, pe terenul accidentat al istoriei trăite pe această muchie de Europă care n-a fost deloc ferită de incertitudini și de rupturi, până la marea dramă a Iugoslaviei de la sfârșitul secolului XX. Exuberant și vital, păstrând însă în privire, ca și-n literatură, acea nostalgie, acea densitate sentimentală a esticilor, așa mi-l amintesc pe Gătăianțu dintr-o toamnă blândă la Novi Sad, iar vestea dispariției sale la începutul anului mi s-a părut, la fel ca atunci când ne-au părăsit Ioan Flora, Ioan Radin sau Petru Cârdu, aproape neverosimilă.
Gătăianțu a fost unul dintre fermenții cei mai puternici ai literaturii române din spațiul sârbesc, un poet, publicist, editor și performer în care se îmbinau inventivitatea și elanurile risipitoare ale atâtor mari autori români, cu spiritul bătăios al sârbilor printre care trăia. Între sarcasm și patetism, arcul voltaic al poeziei scrise de Gătăianțu unea observația inteligentă și tăioasă cu ironia și calamburul, insurgența cu fantezia bonomă, calmă, pe care o exprimă cel mai bine titlul volumului său din 2011, Anarhie cu pauză de ceai, apărut în același an cu antologia Hotel Balcan. Acest din urmă volum cuprinde o selecție condensată „la sânge” din poezia lui Gătăianțu, de la prima sa carte, cumințel neomodernistă (Timp absent, publicată în limba sârbă în 1976), până la textele neliniștite și bătăioase din volumele de după 2000.
Cu gândul la multe versuri elocvente din aceste ultime două volume de poezie ale lui Gătăianțu („În zilele reci de iarnă / mergeam duminica / la rudele mele sosite din Elveția / să mai schimbăm o vorbă / primeam câte o ciocolată / și un pachet de cafea Boncampo / seara citeam clasicii români / și așa rezistam prin cultură”), dar și la treaba extraordinară pe care a făcut-o cu Editura Fondul Europa, unde a publicat în 2009 frumoasa antologie Iz novije rumunske poezije, în semn de recunoștință pentru toată energia cheltuită de Gătăianțu în proiectele în care s-a implicat – și în care i-a luat alături și pe alții –, transcriu câteva dintre poeziile mele preferate din cele două cărți apărute simultan acum patru ani, încercând să nu devin lacrimogen – atât cât l-am cunoscut, sunt convins că Pavel Gătăianțu ar fi preferat oricând o petrecere cu rock și blues unui torent de lacrimi în amintirea sa.

(în Poesis international, nr. 1 (15) / 2015)


Nu s-a schimbat nimic doar el lipsește din peisaj

De ce Siguranța l-a fotografiat incognito
pe Vasile Popa
pășind prin Bucureștii de odinioară
într-un costum de epocă à la Humphrey
Bogart cu fața de ascet sau profet din
Marile Loje sau actor din filme hollywoodiene,
amant sau simplu observator.

Nici astăzi nu s-a schimbat nimic
Doar el lipsește din peisaj.


Ioan Flora și Nichita

Am plecat azi-dimineață la Radio unde cândva lucra și Ileana
Și plimbându-mă prin oraș am intrat prin cafenele
Dar nicăieri nu era Ioan Flora.
Prietenii ziceau că el discută cu Nichita
În subsolul Uniunii Scriitorilor.
Doar pe o fotografie alb-negru de grup din curtea părintească,
De la țară, făcută înainte cu două decenii,
Pozam în fața unui porc sacrificat
Eu și fratele Gheorghiță, Adam, Sârba,
Ioan Flora cu o mătură în mâini și un muc de țigară,
Oana, elevă, Nicu, bunicul, furtunul de apă
Și încă câțiva inși toți în straie de țărani
Cu pălării pe cap, pe o vreme ploioasă din Sân Mihai
În Banatul Sârbesc, ne luceau ochii și
Ne pregăteam de pomana porcului.
Aveam și vin din belșug și țuică și voință
Să ducem acțiunea până la bun sfârșit
Oricum nu sosesc așa de des poeții și oaspeții
Din Panciova și Belgrad.
Toți s-au îmbătat turtă așa că Ileana zicea că
În mașina ei cară în loc de unul
Patru porci spre Belgrad
Dar oricum era atmosferă zdravănă țărănească
Ca atunci când am spălat mașina Volvo
De ploaia radiată ce venea din Ucraina
Spălând și lustruind cu migală astfel
Și istoria recentă a literaturii române.


Mazăre și frecăței

Istoria românilor
din Banatul sârbesc
îmi seamănă cu o mâță împăiată
uitată de stăpânul casei
undeva pe miriștea
Imperiului Austro-Ungar.

În rest e liniște de mormânt.

(din Anarhie cu pauză de ceai)


Regele moare

Zi și noapte lucrezi ca polițist
Zi și noapte lupți pentru cinstea familiei
Zi și noapte lupți pentru cinstea partidului
Zi și noapte lupți pentru cinstea șefului
Zi și noapte lupți pentru cinstea președintelui
Zi și noapte lupți pentru cinstea țării
Zi și noapte lupți pentru cinstea legii
Zi și noapte respiri că alta nu ți-a mai rămas
Până nu-ți vine sfârșitul – nimic nou,
Un punct negru, o umbră, un mare nimic –
O gaură de glonț de pistol machiată
De presa locală prin care trece
Musica blues. Atât. Iată.
Regele a murit, viață lungă reginei
Îți cântă Eric Burdon, disperat, pe un disc
De la second-hand.

(din Hotel Balcan)

2 comentarii:

  1. unul dintre cei mai talentaţi poeţi! păcat că a plecat prea devreme dintre noi! faceţi un lucu deosebit că ne reamintiţi de poemele celor care nu mai sunt printre noi!

    RăspundețiȘtergere