miercuri, 31 octombrie 2012

Dmitri Miticov & Zona Nouă, vineri, la Sibiu


Vineri mergem la Sibiu pentru o lectură a lui Dmitri Miticov în compania tinerilor poeți din Zona Nouă. Dmitri va citi din cartea sa recent apărută la Casa de Editură Max Blecher, Dmitri: uite viața, despre care vom vorbi împreună cu el și cu Radu Vancu, care a scris unul dintre textele-recomandare de pe ultima copertă a volumului. Vă așteptăm de la ora 18.30 la Librăria Humanitas. Sunt convins că zoniștii (și mai ales cei mai tineri autori care s-au alăturat grupului) ne vor surprinde și de data asta.

 
Este, poate, un prilej bun să vă anunț că volumul poate fi comandat de pe adresa editurii, casadeeditura@maxblecher.ro, dar și, dacă preferați, de pe adresa mea, ckomartin@yahoo.com, pentru numai 12 lei (plus taxa poștală), iar noi vom avea grijă să vă trimitem cartea în cel mai scurt timp. 

vineri, 26 octombrie 2012

Institutul Blecher 66



Duminică, de la ora 17, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan, nr. 13, București) ne întâlnim pentru cea de-a 66-a ediție a Institutului Blecher cu Rita Chirian, care ne va citi din recentul său volum de poeme, Asperger (Cartea Românească, 2012), și cu Vlad Pojoga, ale cărui poeme și traduceri din ultima vreme anunță o voce dintre cele mai convingătoare ale noului val.

joi, 25 octombrie 2012

Trei poeme de Dan Mihuț

alese și citite de mine, din volumul trei mese pe zi (CDPL, 2012)


Trei poeme de Dan Mihuţ from Institutul Blecher on Vimeo.


trei mese pe zi, una dintre cele mai frumoase cărți citite de mine anul acesta. Rilkean și meditativ, al doilea volum publicat de Dan Mihuț este, din punctul meu de vedere, mai mult decât o confirmare. E poezie de-adevăratelea.

vineri, 19 octombrie 2012

Institutul Blecher 65



Duminică, de la ora 17, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan, nr. 13, București) ne întâlnim pentru cea de-a 65-a ediție a Institutului Blecher cu Dumitru Crudu, care ne va citi din noua sa carte de poezie, Eșarfe în cer (Cartier, 2012), și cu tinerele poete Ana-Maria Lupașcu și Ilinca Pop, două dintre cele mai promițătoare voci ale noului val.

marți, 16 octombrie 2012

Institutul Blecher 64 & "Frânghia înflorită" la Cluj




Două dintre cele mai cunoscute și mai active cenacluri / cluburi de lectură din ultimii ani, Nepotu' lui Thoreau (ajuns la sezonul 5) și Institutul Blecher (sezonul 7) se întâlnesc la Cluj, în Insomnia, miercuri de la ora 18, imediat după lansarea volumului Frânghia înflorită de Radu Vancu (de la 16.30 în librăria Book Corner). Moderatori: Ștefan Manasia și Claudiu Komartin.

luni, 15 octombrie 2012

Concursul de debut Max Blecher – Herg Benet



Promisesem să avem rezultatele jurizării pe 15 și ne ținem de cuvânt. Așadar, cele două manuscrise câștigătoare sunt: epistola din filipeni, de Anatol Grosu (la poezie) și Two Rabbit, de Beatrice Ognenovici (la proză).

Cele două cărți vor fi publicate în luna noiembrie și vor avea lansări la târgul de carte Gaudeamus. Romanul Two Rabbit va fi publicat de Herg Benet Publishers, iar placheta epistola din filipeni la Casa de Editură Max Blecher, în colecția "Opera prima" (în care au mai publicat până acum Matei Hutopila, Cosmin Cârciova și Teodora Coman).

A fost, ca și anul trecut, foarte dificil să departajăm între cele trei-patru manuscrise publicabile, atât la poezie, cât și la proză. Cel puțin câteva dintre celelalte cărți intrate în concurs (și ajunse pe lista scurtă a juriului) vor apărea, sunt sigur, în viitorul apropiat. Varietatea de voci și de experiențe de lectură ce ni s-a revelat în urma citirii volumelor trimise la concurs ne dau încredere că vom avea și în anii următori parte de cărți de debut bune și excelente.

duminică, 14 octombrie 2012

vineri, 12 octombrie 2012

Înțelege autismul




foto: Alex Conu
text: Claudiu Komartin
muzică, montaj: Ana Toma

joi, 11 octombrie 2012

Institutul Blecher 63



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită duminică, 14 octombrie, de la ora 17, în Club El Comandante Primer, Str. Sfântul Ștefan, nr. 13, la întâlnirea cu poeții Dmitri Miticov și Cosmin Perța.

În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului de poezie Dmitri: uite viața de Dmitri Miticov (Casa de Editură Max Blecher, 2012).

miercuri, 10 octombrie 2012

Ca de atâtea ori


Nu le pot vorbi despre lucrurile care mă îngrozesc
acestor oameni de treabă
ce îți împărtășesc la nevoie concluziile lor despre viață.

Ei știu mai bine întotdeauna,
sunt siguri pe ei
și cred cu tărie în toate lucrurile greșite.

Eu unul nu știu nimic.
N-am învățat nimic.
Încerc să rezist.

Să mă trezesc din somn recunoscător
pentru lumina jucăușă și aerul mângâios.

Nu știu cui, nu voi ști niciodată.

Am încercat să înțeleg oamenii,
am cunoscut vuietul marilor orașe.

Am privit printr-un microscop milioane
de celule haotice înnebunite de radiații.

S-a întâmplat ca de atâtea ori după victorie:
a urmat o lungă și amară înfrângere.

Spiritul a redevenit un lux.

Unii dintre noi au înnebunit.

Alții au ținut cu dinții de mințile lor.

Cei mai mulți s-au transformat în cimpanzei hyper-tech
și au preluat controlul pentru o sută de ani.

E târziu pentru aproape orice, inclusiv pentru poezie
acum când utopia a ajuns să fie ceva rușinos.

Zestrea ta de aur, Mariana Marin – și soarele ca o rană
împroșcând perdeluțele trase în grabă
peste geamul de la care te-ai aruncat.

joi, 4 octombrie 2012

Și vom lăsa mașinile să plângă în locul nostru



A apărut, la Edition Korrespondenzen din Viena, volumul bilingv român-german Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, în traducerea lui Georg Aescht. Cartea face parte din seria Tradukita poezio, o colecție de poezie din Europa de Sud-Est în care au mai fost publicați câte un poet din Croația, Bosnia, Serbia, Macedonia și Albania.
Am făcut o selecție de 60 de poeme din tot ce am scris în ultimii zece ani: câteva texte din Păpușarul, ceva mai multe din Circul domestic, majoritatea sunt selectate din Un anotimp în Berceni, iar la sfârșit câteva poeme noi, pe care le voi publica în Cobalt, când acesta va fi gata.
E prima mea carte tradusă și publicată în altă limbă. Trăiesc un soi de stupefacție, nu știu cum să primesc această veste, dincolo de orgoliul meu gâdilat, am sentimentul că apariția acestui volum are foarte mică legătură cu mine. Nu neapărat fiindcă nu cunosc limba în care a apărut cartea (deși fără îndoială că și asta joacă un rol în toată afacerea), ci mai degrabă fiindcă simt că destinul ei într-o lume despre care nu știu mai nimic chiar nu are legătură în mod direct cu mine, ci cu posibilitățile unor experiențe de limbaj sau de trăire împărtășită de a ajunge (sau nu) la un public cu o hartă afectivă sau cu o diagramă existențială semnificativ diferite, ca să nu mai vorbim de backgroundul istoric sau cultural, care sunt determinante și pot stabili acea limită de incomunicabilitate a poeziei...
Vedeți ce mult vorbesc? Cred că de fapt m-au copleșit emoțiile...

marți, 2 octombrie 2012

Alte debuturi


Toamna a început bine, au fost încă trei debuturi de luat în seamă. Mici revelații, aceste cărți așteptate aduc în prim-plan poeți tineri ale căror voci sunt, încă de la prima carte, stabilizate, sigure pe ele, aduc ceva nou. Asta după ce, în prima parte a anului, au publicat Marius Chivu, Radu Nițescu, Livia Ștefan, Laura Dan, Ana Pușcașu. Un an foarte bun pentru poezia românească, ce merge încă o dată în răspăr cu dezastrul societății etc. etc.

* Alex Văsieș, lovitura de cap, CDPL, 2012

* Raluca Șandor Gorcea, Când ești obosit vrei acasă, Herg Benet, 2012

* Teodora Coman, Cârtița de mansardă, Casa de Editură Max Blecher, 2012

luni, 1 octombrie 2012

Copiii din Hamelin

(unul rămas în urmă)


Încă mai am momente în care îmi vine să plâng
de fericire pentru un vers.
Știu că e o prostie.
Oamenii mari nu fac asta.
Nu, oamenii serioși nu fac asta.

Și dacă mă gândesc la creierul meu, nu văd
lucrarea naturii desăvârșită,
nu descopăr minunea,
ci o bormașină stricată
dată pe mâna unui imbecil.

Știu că oamenii onorabili au o părere mai bună
despre umanitate.

Ei se-nfrățesc.
Își împrumută desfăcătoarele de conserve.
Își admiră unul altuia golul
ce li se cască-n farfurii.

Într-o noapte am urcat pe acoperișul unui bloc
de 26 de etaje – am văzut orașul scufundat
și m-am gândit cum ar fi.